O scurtă perioadă am renunțat a mai tura motoarele la capacitate maximă lăsându-i și pe ei să respire. În tot acest timp am urmărit cu uimire activitatea ziariștilor din Brașov și cu stupoare am tras două concluzii îngrijorătoare.
Dacă majoritatea gazetarilor fac coppy + paste unul de la altul, încercând umil să nu deranjeze, că poate, cine știe, mai pică câte un zlot din buzunarul mai marelui de la partid, alții scriu la comandă împrăștiind cu fake-news-uri și inventând povești nemuritoare, pentru a denigra adversarii politici ai celor care i-au plătit.
Deși rolul unui jurnalist este acela de a dezvălui neregulile și de a arăta incorectitudinea, avem câteva elemente care calcă în picioare principiile jurnalistice, urmărind doar interesul, în cele mai multe cazuri, financiar.
Dacă despre OVIDIU VRANCEANU care se pare, atins de Tlazolteotl, zeița aztecă a dorinței și de Onan, personajul neputinței, am mai arătat cum a încasat 30.000 de euro pentru a bate apa în piuă pro-covid, dezinformând cu cifre ce i-au fost impuse, iată că mincinosul lui Pinocchio revine în prim plan alături de o altă slugă de partid care si-a pus nevasta șefă la ATOP și odrasla în biroul primarului. Vorbim și despre ALEXANDRU GHIZA.
Dar să îi luăm pe rând.
1. Despre Ghiza este simplu. Nimic de comentat! Ca un tată responsabil a lins în cur partidul să îi asigure odorului un viitor. Însuși Coliban chemând-o pe Ilinca la birou i-a dat un scaun proaspăt și călduț și a făcut-o consilieră personală. Consilieră – consilieră, dar, băi primare! las-o să mai iasă din birou, n-o istovi așa!…
Iar pentru Electra, lingând partidul și în față, Ghiza a obținut un post de șefuță la ATOP, Agenția Teritorială de Ordine Publică, sătulă fiind femeia de vândut tinichele și cârpe la șosea.
Într-un tragic podcast pe YouTube, ăștia doi se lăudau unul pe celalalt, ca să vada „cititorul”, care-i mai mare (lingău). Ghiza spunea despre Vrânceanu cuvinte mărețe, uitând însă să pecizeze câți bani a luat acesta prin Asociatia Fanzin de la contribuabili, iar Vranceanu își aduce aminte cum îl trimitea Ghiza după țigări când erau mai tinerei.
Patetic băi celebrităților!!!
2. Vanceanu, scos la rampă de disperarea celor două tabere a partidului marxist – Coliban & „haremul” vs. Boghiu + Hossu =, (iar aici nu vom scrie că marele primar i-ar fi cântat la trompe doamnei vice, pentru că nu avem nicio probă, noi doar am auzit o melodie…), primind ordin de denigrare a impostorilor cei galbeni, a uitat să mai scrie despre întârzierile autobuzelor RATBV și de accidentele vasculare trecute la Covid. Și începe să pândească pe la ȘLIȚUL PNL-iștilor, trăgând cu urechea la bârfele de dinaintea marelui congres.
Din câte se vede, domnule Vrânceanu, sunteți cam prost, informat! Și probabil invidos că nu ați ajuns la PULA, în Croația, acolo unde viceprimarul era în vacanță în timpul alegerilor interne din PNL Brașov. Vorbim despre viceprimarul căruia, după ce s-a pupat cu Veștea și jurându-i iubire eternă, Coliban i-a tăiat din atribuții.
Ai drecu’ „Brătieni”, cum au complotat și s-au vorbit ei pe la spate și au exclus-o pe Lavițuk că nu dădea like-uri la BizBra$ov!…
Vrâncene, dacă tot ai ridicat-o în slăvi pe fina lui Oprică (de la care ai supt, fonduri pe timpul lui Scripcaru), poate la ea ai să ai șanse și n-o să te refuze cum te-au refuzat, „Ofelia” (căreia incercand s-o vrăjească îi spuneai c-a îmbătrânit), „Matilda” sau „Distinsa"…
Și ca să-l ajutăm, îi punem noi o vorba bună: „Lavițuk”! Vranceanu e băiat bun, da-i pute gura!…
Pentru cei interesați, puteți citi și „Cât mai costă o curvă la Brașov?…” ( https://www.facebook.com/103608344949224/posts/265886248721432/ ), fără însă să faceți vre-o legătură… au și curvele demnitatea lor…

