Descarcerat din alambicul parlamentar și guvernamental în care s-a băgat singur în laț ca un sticlete prost, Adrian Veștea își recâștigă treptat suflul politic și cheful de viață după glorioasa sa prăbușire cu guvernul său nicușorist, încropit pe genunchi în Parlament, cădere administrată cu dedicație și bezele de George Simion.
Și, unde era mai nimerit să-și etaleze statura sa politică scăpătată decât la un festival al laptelui, căci la unul al minții probabil că este prematur să tânjească, având lacune considerabile în deținerea științei politice a catacombelor parlamentare ale Bucureștiului.
Zis și făcut, cel ce
se vedea pe sine salvatorul României de bolojenismul anihilator, iar,
conform lui Ion Cristoiu, Guvernul Veștea ar fi fost singura noastră
șansă de a mai salva ceva din țara asta de sub urgia USR-istă a
satrapului bihorean, a descălecat pe meleagurile Fundatei, tocmai la
limită de județ.
Asta, în loc să se preocupe sisific de coagularea
unui partid liberal-conservator nicușorist, înfăptuire problematică pe
care probabil că o va nicușori Cătălin Predoiu, sau Rareș Bogdan.
Acolo, printre mioare și ciobănași, respirând aerul tare al munților, Adrian Veștea s-a revăzut pe sine copil neprihănit, dar și ulterior politician boierit, devenit prin sudoarea frunții și a conturilor bancare consilier local, primar de oraș, președinte de consiliu județean, ministru, iar mai încoace și potențial premier, în această ordine.
Și, pentru ca
fundățenii să nu uite cât or trăi măreața cinste ce li se acordă, Veștea
le-a tras și un discurs înălțător despre tradiții, despre persistența
rurală, despre frumusețea trăirilor pastorale la Fundata, mai ales
iarna, când le îngheață fundățenilor în țeastă și puțina minte pe care o
mai posedă.
Dar, mai ales despre înnobilarea laptelui curat produs de nespălatele acelea de oi, atât de plăcut vederii în curgerea sa lăptoasă, comparativ cu dejecțiile politicianiste deversate prin trădare în Parlament exact în capul mândrului Crăiaș râșnovean al Munților.
Pe nedrept și prematur retras pe aliniamente strategice județene dinainte stabilite, după temerara și prim-ministeriala sa opintire națională.
Președintele Consiliului Județean Brașov, Adrian Veștea a participat duminică la sărbătoarea tradițională „Măsura Laptelui”
din satul Șirnea, comuna Fundata. Fostul premier desemnat a transmis un
mesaj de susținere pentru păstrarea tradițiilor locale și a lăudat
spiritul comunității din zona Bran-Moeciu, scrie Gândul, încercând prin
aceste irelevante consemnări să-l mai țină în viață publică națională pe
Adrian Veștea.
„Șirnea are darul de a te face să încetinești
puțin și să privești altfel lucrurile. Astăzi, la Măsura Laptelui, am
regăsit aceeași atmosferă pe care o cunosc de ani de zile: oameni care
se bucură să fie împreună, gospodari mândri de ceea ce fac și o
comunitate care își păstrează firesc obiceiurile.
M-am
bucurat să revăd atât de mulți oameni veniți la această sărbătoare și să
stau de vorbă cu cei care dau viață acestor locuri, zi de zi. Din
astfel de întâlniri pleci întotdeauna cu energia și optimismul pe care
numai comunitățile autentice le pot transmite,” a scris Veștea într-o postare pe Facebook.
„Măsura Laptelui” este un eveniment cu o istorie de peste jumătate de secol în Șirnea, primul sat turistic declarat în România.
Sărbătoarea marchează un moment important din viața comunităților de oieri: mulsul și măsurarea laptelui pentru a stabili ce cantitate de brânză va primi fiecare gospodar la toamnă, când se strâng stânele, potrivit Gândul.
Libiu Mateescu * 07.06.2026