În urmă cu câteva zile, boemul I.R., așeza în pagină, în sinuosu-i stil caracteristic, câteva concluzii referitoare la trecuta, prezenta și viitoarea soartă a administraților care toacă visteria locală și nu numai.
În același articol, „Scripcaru contraatacă!”, „Excrocul de talie interjudețeană” așa cum îl denumea regretatul Vadim Tudor, mai pomenea despre eșecuri reușite, încățeliri de revenire, dar și despre frustrările generatoare de răzbunare ale Buruienescului, frustrări pricinuite de amarul gust al pierzaniei din 2020.
Dar ca să te răzbuni, trebuie să ai și pe cine, iar după cum zice o veche vorbă din popor: „are balta pește”, nici Scripcaru nu duce lipsă de pretendenți, pe care frumușel i-a așezat pe o LISTĂ NEAGRĂ, listă care din păcate pentru unii sau din fericire pentru alții, a ajuns și pe la noi.
Păstrând proporțiile și bucurându-ne că nu este o listă ca cea din Noaptea cuțitelor lungi în care Hitler și-a asasinat adversarii politici și ținând protagonștii în suspans, vă invităm să ne spuneți (la redacție sau email), cine credeți că sunt cei pe care Scripcaru îi are în vizor.
Răzvan Negrea ★ 8 noiembrie 2022