În 2013, Ștrandul Noua și-a închis porțile. Au trecut peste zece ani de atunci, iar unul dintre cele mai importante orașe ale României continuă să nu aibă nici astăzi un ștrand municipal în aer liber. Pentru un oraș cu aproape 300.000 de locuitori și sute de mii de turiști în fiecare vară, situația este greu de explicat și și mai greu de justificat.
În loc ca administrația locală să trateze recuperarea fostului ștrand din Noua ca pe o oportunitate de a reda brașovenilor un serviciu public esențial, primarul George Scripcaru a ales o altă direcție. Terenul va găzdui un complex sportiv realizat în parteneriat cu Fundația Ion Țiriac, investiție estimată la aproximativ trei milioane de euro. Un proiect care poate avea utilitatea lui, dar care nu răspunde unei nevoi evidente: lipsa unui ștrand public.
Realitatea este simplă. În zilele caniculare, brașovenii nu au unde să meargă la un ștrand municipal. Alternativa este să plătească tarife ridicate la complexele private din municipiu sau să urce în mașină și să parcurgă zeci de kilometri. Pentru o zi de relaxare la un ștrand în aer liber, mulți aleg Laguna Albastră din Făgăraș, la aproximativ 60 de kilometri, Băile Perșani, la circa 40 de kilometri, sau ștrandul municipal din Sfântu Gheorghe, aflat la aproximativ 25-30 de kilometri de Brașov.
Este greu de înțeles cum orașe mai mici decât Brașovul au reușit să păstreze sau să modernizeze ștranduri publice, în timp ce Brașovul a rămas fără niciunul. Făgăraș are un complex de agrement funcțional. Sfântu Gheorghe are ștrand municipal. Perșani atrage în fiecare sezon mii de vizitatori. Brașovul, în schimb, prin aroganta lui Scripcaru, oferă locuitorilor doar variante private sau drumuri lungi către alte localități.
Criticii administrației locale spun că prioritățile primarului George Scripcaru sunt altele. În locul unei investiții publice de care ar beneficia sute de mii de oameni, administrația pare să favorizeze colaborările cu investitori privați și proiecte care poartă numele unor oameni influenți. Pe terenul fostului ștrand va apărea un complex sportiv finanțat de Fundația Ion Țiriac, în timp ce necesitatea unui ștrand pentru brașoveni este, din nou, lăsată pe ultimul loc.
Numele lui Ion Țiriac apare și într-un alt proiect major al orașului, cel de pe fosta platformă IUS, unde acum cresc vulpi și unde este prevăzută dezvoltarea unui ansamblu imobiliar cu mai multe clădiri înalte. Pentru mulți brașoveni, imaginea este una simbolică: terenuri valoroase sunt direcționate către investiții private și dezvoltări imobiliare, în timp ce investițiile în infrastructura publică de agrement lipsesc aproape complet.
La fel de evidentă este și situația pieței locale a piscinelor. Fără un ștrand municipal care să ofere o alternativă accesibilă, cei care vor să rămână în oraș sunt practic obligați să aleagă între complexele private. Pentru multe familii, costul unei zile petrecute la astfel de facilități poate deveni considerabil, mai ales dacă vorbim despre doi adulți și unul sau doi copii. Lipsa unei alternative publice reduce concurența și lasă brașovenii fără prea multe opțiuni.
Un primar este ales pentru a administra interesul public, nicidecum pentru interesele personale. Un primar nu este ales pentru a decide că o anumită categorie de investiții private trebuie să înlocuiască serviciile pe care administrația are obligația să le asigure. Un complex sportiv și un ștrand nu sunt același lucru și nu răspund acelorași nevoi. Un oraș poate avea și baze sportive, și un ștrand public. Dar un oraș administrat de Scripcaru nu poate. Nu din cauza faptului că cele două obiective nu se exclud reciproc, ci din cauza intereselor personale ale primarului.
După mai bine de un deceniu de la închiderea Ștrandului Noua, administrația condusă de George Scripcaru nu prezintă un plan concret pentru construirea unui nou ștrand municipal. În schimb, există proiecte pentru parteneriate, dezvoltări private și investiții realizate împreună cu oameni de afaceri influenți. Pentru cetățeanul obișnuit, diferența este simplă: în continuare nu are unde să meargă cu familia într-o zi toridă de vară fără să scoată sume importante din buzunar sau fără să plece zeci de kilometri din oraș.
Concluzia este una care ține de opțiunile administrative și de responsabilitatea față de comunitate. Este legitim ca o administrație să colaboreze cu investitori privați, însă la fel de legitim este ca cetățenii să întrebe de ce, după peste zece ani fără ștrand municipal, terenul fostului Ștrand Noua nu este folosit pentru a reda Brașovului o facilitate publică de care are evident nevoie. Dacă brașovenii ajung să meargă la Făgăraș, Perșani sau Sfântu Gheorghe pentru ceea ce ar trebui să găsească în propriul oraș, atunci este firesc ca administrația locală să fie întrebată dacă și-a stabilit corect prioritățile. Aceste întrebări sunt cu atât mai puternice cu cât alegerea făcută de Primărie pare să privilegieze alte tipuri de investiții decât cele care răspund direct interesului general al locuitorilor.
