În prima parte a lunii aprilie, știriștii brașoveni se întreceau în a prezenta opiniei publice informații despre licitația ce va avea loc pentru Programul Național „Masă sănătoasă” în școli și grădinițe, pentru anul 2025.
Contractul prevede ca beneficiarilor, 1.776 de preșcolarii și elevi ai grădinițelor respectiv școlilor din Brașov să li se pregătească, să li se prepare și să li se livreze zilnic pachete alimentare care vor include un sandviș și un fruct, oferite în regim de catering.
Valoarea estimată a contractului este 3.299.097,6 lei + TVA, fonduri de la bugetul de stat, iar termenul limită pentru primirea ofertelor a fost 14 aprilie 2025, ora 15:00 urmând ca la o data ulterioară să se facă și deliberarea.
Până la mai sus amintita dată, s-au înscris 4 companii care au îndeplinit condițiile de participare.
Ce au uitat însă iluștrii formatori de opinii să precizeze este cine va fi și fericitul câștigător al deliberării.
Printre participanții la această licitație se regăsește și o societate despre care în trecut redacția Argumentul scria: „Nereguli de igienă găsite la o cantină care aprovizionează cu mâncare școli și grădinițe din Brașov” (link:
https://argumentul.ro/single.php?id=1876). Aceeași societate a mai participat și la alte licitații ce au avut ca obiect livrările de catering la Spitalul Județean Brașov, licitații ale căror condiții impuse de către celebra peniță a directorului medical a instituției spitalicești au fost, fie ca societatea ce urma să fie declarată câștigătoare să dețină propria patiserie, fie să facă livrarea doar cu autoturisme 100% electrice.
Surse Argumentul.ro susțin faptul că în această situație, dată fiind proveniența finanțării (fonduri guvernamentale) cerințe ca cele de la Spitalul Județean Brașov nu vor exista, dar datorită vastei experiențe de care se bucură societatea, nicidecum din cauza anumitor afinități conjuncturale, din câte se pare, câștigătoarea va fi aceeași renumită firmă care a făcut și în trecut aprovizionarea cu mâncare pentru școlarii și preșcolarii din Brașov.
În speranța că sursa noastră nu s-a pripit în a face previziuni, rămâne de văzut dacă și de această dată se vor adeveri „Predicțiile lui Nostradamus”...
★ 08.05.2025 ★