Maestrul tranșeelor dintre butoanele tastaturii, marele strateg militar de cabinet decorat direct din birourile kievene, asemenea unui om care are o bucă de cur implantată în cap, a decis că e timpul pentru o nouă misiune de salvare. De data aceasta, inamicul nu mai e pe front, ci direct în creșele din Brașov. Apelând la un patos emoțional care ridică sprâncenele oricărui om rațional, viteazul Radu Hossu mânuiește cazmaua cuvintelor patriotice de parcă ar fi un Harald Hardrada renăscut local, gata să sacrifice logica pe altarul campaniei electorale.
În centrul acestei epopei de bulevard se află, bineînțeles, consoarta sa, ridicată în slăvi ca o adevărată zeiță a „puuutinței” și a competenței absolute. Fără dăm dovadă de misoginie, te întrebi sincer dacă nu cumva ar fi păcat ca o asemenea divinitate să nu fie urcată direct pe rug ca ofrandă adusă zeilor, pentru a le preda și lor lecții de guvernare. Dar dăm deoparte sacrificiile ritualice – glumind evident – pentru că planeta are nevoie de ea, iar zeii din Olimp vor trebui să se descurce singuri fără expertiza „dânsei”.
Paradoxul divin atinge însă cote de comedie absurdă chiar prin gura marelui strateg. Hossu ne informează cu mândrie că partenera sa este secretar de stat la Ministerul Mediului, dar adaugă spășit că doamna habar nu are ce se întâmplă acasă, fiindcă „nici măcar nu a vorbit cu ea despre situația de azi”. O revelație uluitoare, deși nu tocmai o noutate. Fosta doamnă viceprimar pare să aibă un istoric în a nu ști ce se petrece sub propriul acoperiș, amintindu-ne de vremurile când colinda seară de seară prin altă case, în timp ce soțul o aștepta, probabil, cuminte cu cina caldă pe masă.
Întorcându-ne la drama națională a creșelor brașovene, nu putem să nu privim – exact prin ochelarii de dramaturg ai lui Hossu – spre marele edilul ce pare să conducă orașul ca dintr-o altă dimensiune, complet străin de orice detaliu, lăsând impresia că la Brașov fiecare subaltern face exact ce-l taie capul. În acest peisaj de sat fără câini și Vest Sălbatic al intereselor de grup, edilul va lua, ca de obicei, pe „NU” în brațe, declarându-se profund surprins că în orașul pe care îl păstorește mai există și alte instituții în afară de propria primărie.
Doar că, ghinion enorm pentru scenariul de telenovelă politică! Reality check-ul vine crunt direct de la conducerea creșelor: nicio îngrijitoare nu va fi aruncată în stradă, așa cum plângea vitezul nostalgic al tranșeelor. Faptele sunt mult mai banale și lipsite de dramatism: angajatele au posibilitatea să se relocheze la alegere, iar posturile rămase vacante se vor ocupa pe criterii stricte de vechime și experiență profesională. Adică exact procedurile administrative normale pe care propaganda de partid încearcă să le transforme într-o apocalipsă socială.
Se pare însă că la USR s-a dat semnalul de start pentru campania electorală, iar strategia e veche de când lumea: unde nu există fapte, pompăm emoție ieftină cu vidra. Strategul nostru de spital de campanie, obișnuit să îngroape adevărul sub mormane de patos patrioticos, a scos din nou cazmaua de tranșee pentru a săpa șanțuri între realitate și electorat, încercând să vândă panică la kilogram într-un oraș care pur și simplu își vede de treabă.
Privind întreaga scenă, devine evident că eroismul de tastatură și dramele de familie ridicate la rang de politică de stat nu sunt altceva decât un spectacol ieftin de marionete. În timp ce Hossu îmbină geopolitica de tarabă cu îngrijorarea prefăcută pentru creșele locale, brașovenii sunt invitați să aplaude la circul unui cuplu politic care nu reușește să comunice nici măcar la masa din bucătărie, dar pretinde că deține cheia salvării administrative.
Așadar și prin urmare, dacă vitejia din declarații s-ar transforma în fapte reale, Radu Hossu ar fi cucerit deja până acum nu doar tranșeele estice, ci și întreaga administrație din Brașov, cu tot cu creșe, primărie și ministerul „concobinei”. Până atunci însă, marele strateg de război rămâne doar un erou de mucava, un Harald Hardrada de carton care continuă să sape cu cazmaua în vidul propriei propagande, convins că dacă țipă suficient de tare despre creșe, lumea va uita că nici măcar la el în casă nu se știe cine pentru ce funcție nu comunică!
P.S. „Harald”! Nu mai deschide gura, că ies muștele!
