Trecut-au deja nițcai ani de când clăpăugul din imaginea de mai sus, venit din ținuturile în care după aproape 2.000 de ani de istorie, băștinași se fălesc doar cu Fane Babanu’ și o plâng pe Paraschiva, a trecut munții, a deshămat măgarul de la căruță și i-a tras frâna de mână tocmai la Brașov. Mare binecuvântare de la Dumnezeu că „Petică Flocea” a ales orașul Coroanei și nu s-a dus dracului pe la Cluj sau Timișoara, căci, fără el, eram pierduți! Cine ne-ar mai fi luminat mințile, cine ne-ar mai fi explicat politica și cine ar mai fi împărțit certificate de intelighență politicienilor, după criterii cunoscute, probabil, doar de posesorul bostanului luminos?
Timpul a trecut, părul prost a părăsit capul bun sau, mai pe românește, flocea de pe cap l-a părăsit pe Flocea 3D-ul. Astăzi, dovleacu de pe umeri strălucește mai ceva ca oul, iar din când în când îi mai fată câte un pui, pe care, dacă-l pui pe asfalt, îl paște vaca. Și cum omul trebuie să-și găsească o ocupație pe măsura posibilităților, Petică Flocea s-a apucat de topuri politice. Pesemne că, după ce a reușit să facă pișulică în baie, singur și fără să stropească pe capac, a simțit că a venit vremea să se ocupe și de lucruri ceva mai complicate: să stabilească cine contează în politica brașoveană, cine este inteligent și cine merită să rămână în afara fotografiei de grup.

Așa se face că Nea Flocea ne explică doct cât de „intelighentă” este tanti Mânzata, fătuca aceea care repozitiona Sibiul în zona sud-Muntenia și care îl plimbă pe autor prin excursii politice la Bruxelles sau Strasbourg. Înainte să-și etaleze iarăși vasta pregătire dobândită, în opinia sa, pe la facultatea de partid Ștefan Gheorghiu și diplomele primite de la turnătorul la Securitate „CORNEL”, aka Silviu Costea – despre care am scris aici: Argumentul.ro – articolul 2974 -, Flocea își găsește timp să-i dea o limbuță pe la subbraț lui Tănase de la AUR. Că deh! Nu se știe niciodată cum ajung suveraniștii la putere și ce vacă de muls s-ar putea găsi și pe acolo. Omul prevăzător își pregătește din timp toate variantele, că doar nu trăim din principii, ci din oportunități!
Apoi, cu aerul unui profesor universitar care tocmai a descoperit f(l)ocul, Flocea ne anunță că „George Scripcaru, Adrian Veștea și Allen Coliban rămân nume importante în politica locală”. Mulțumim, maestre! Fără această constatare epocală, probabil că brașovenii ar fi continuat să creadă că primarul municipiului, președintele CJ și fostul primar sunt niște anonimi care se plimbă din greșeală prin politică. Bine că a venit omul cu topul, să ne lumineze, că altfel ne prindea sfârșitul mandatului fără să știm cine ne conduce!
Numai că, printre marile revelații ale lui Flocea, se strecoară și o mică problemă: conducerea PSD Brașov nu l-a vrut pe listele parlamentare din 2024. Iar de atunci, organizația pare să fi devenit o țintă numai bună de luat la măciuci în analizele sale. Oare să fie doar o coincidență? Firește că NU! La fel cum este, probabil, o pură coincidență că adevărul despre Compania APA a început să-l preocupe abia după ce nu s-a mai regăsit printre cei care alcătuiesc Consiliul de Administrației al regiei.
Alooo!!! Păcală!!! Mânzata asta pe care o tot lingi pe negi și pe care o prezinți de parcă ar fi unica, inegalabila și incomensurabila reprezentantă a PSD-ului de pe tarlaua noastră în Uniunea Europeană a ajuns în Parlamentul European de pe poziția a 18-a a listei comune PSD–PNL, în condițiile în care alianța a obținut 19 mandate, dar mai ales după retragerea lui Titus Corlățean (tot PSD) și după modificările intervenite în ordinea listei ce fac parte din povestea pe care ar trebui s-o cunoască orice analist care se încumetă să scrie despre subiect. Dacă situația politică ar fi fost alta, poate că astăzi tanti Mânzata nu mai ajungea europarlamentar, iar nea Flocea ar fi trebuit să-și găsească alt personaj pe care să-l perieze în drumurile sale europene. Dar, vorba aceea, când ai subiectul potrivit, pana ta merge singură!
Cât despre sentința gazetărească potrivit căreia: „Deși social-democrații au avut de-a lungul anilor numeroși lideri locali, niciun bărbat din organizația județeană nu reușește să intre în acest top”, aici chiar că trebuie să ne scoatem pălăria. Nu de admirație, ci ca să ne scărpinăm în cap. Ce criterii au fost folosite? Ce înseamnă influență politică? Numărul de voturi, funcția ocupată, capacitatea de a lua decizii, rezultatele electorale, accesul la instituții sau numărul de osanale primite în paginile publicației? Există o metodologie publică ori topul a fost făcut după principiul „îmi place, îl pun; nu-mi place, îl uit”?
Un clasament politic fără criterii transparente și fără o metodologie verificabilă nu este o analiză serioasă, ci o părere personală îmbrăcată în haine de gală. Iar dacă nu știm nici cum au fost alese persoanele, (Ba da, știm!!! Au cotizat!…) nici ce măsoară clasamentul și nici dacă există interese comerciale în spatele promovării, avem tot dreptul să ne întrebăm cât valorează această ierarhie. Când influența politică ajunge să fie măsurată după simpatii, antipatii și eventuale socoteli personale, jurnalismul riscă să se transforme într-o tarabă la care unii primesc vitrina, iar alții sunt trimiși la magazie.
În cazul lui Petică Flocea, tabloul devine și mai interesant dacă ne amintim de episodul companiei APA. După ce nu a ajuns în Consiliul de Administrație, au început să curgă articole despre bunele și relele instituției, de parcă adevărul ar fi stat pitit ani de zile într-un sertar și ar fi ieșit la lumină abia după ratarea unei funcții. Nu afirmăm că toate criticile ar fi neîntemeiate și nici nu pretindem că orice critică ulterioară unei candidaturi ratate este automat răzbunare. Dar succesiunea evenimentelor ridică o întrebare legitimă: vorbim despre o preocupare jurnalistică independentă sau despre o frustrare personală transformată în subiect de presă?
Pentru că aici este toată șmecheria: dacă primești un loc la masă, oamenii de la masă sunt niște valori incontestabile; dacă rămâi pe dinafară, masa devine brusc putredă, bucatele sunt stricate, ospătarii sunt corupți, iar restaurantul trebuie demascat. Asta nu este consecvență jurnalistică, ci o busolă care arată nordul numai atunci când nordul îți oferă și un scaun.
Și acum vine partea cu adevărat savuroasă: George Scripcaru nu conduce topul celor mai influenți politicieni brașoveni, deși este primarul municipiului Brașov.. Nea Flocea ne explică cine domină scena politică locală și națională, dar pare să uite tocmai de omul care conduce administrația celui mai mare municipiu al județului. Dacă Scripcaru nu mai este primul, nicio problemă! În mintea sa, autorul are tot dreptul să-l lase și pe dinafară, cu condiția să ne spună și după ce criterii a făcut selecția.
Mare analiză, mare clasament! Să faci un top al influenței politice brașovene fără să explici limpede de ce primarul municipiului lipsește este ca și cum ai face un clasament al celor mai importante mașini din oraș și ai uita să treci automobilul care ocupă locul de parcare din fața primăriei. Dar poate că nea Flocea are o explicație savantă, pe care noi, muritorii de rând, încă n-am ajuns la nivelul intelectual necesar s-o pricepem.
Și mai bizar este că din acest select top lipsește „Gabrel Atârnache”, omniprezentul personaj pe care jurnalisto-gazetaro-neurochirurgul- extraterestrul Flocea îl lăuda cu atâta osârdie în propria broșură de perete, în care politicienii erau periați cu grijă, să nu le fie șifonată imaginea. Păi cum vine asta, nea Flocea? Când e vorba să-i ridici osanale, omul este suficient de important încât să-i dedici pagini întregi, dar când te apuci să măsori influența politică din Brașov, îl uiți tocmai pe cel pe care îl prezentai drept salvatorul orasului?
Să se fi evaporat peste noapte influența lui Gabrel Atânache sau s-o fi terminat cerneala exact când ai ajuns la numele lui? Ori poate că între broșura de periat politicieni și topul de influență s-a schimbat ceva în socotelile personale ale autorului?
Dacă un politician este suficient de important ca să fie împachetat frumos în paginile unei publicații, cititorii au tot dreptul să se întrebe după ce criterii dispare dintr-un clasament care pretinde că radiografiază aceeași scenă politică. Iar când dintr-un asemenea top lipsesc personaje extralăudate anterior de autor, întrebarea nu mai este doar cine a intrat în clasament, ci cât valorează un top în care criteriile rămân ascunse, iar memoria autorului pare să funcționeze cu program redus.
În concluzie, Nea Flocea a descoperit o nouă meserie: după jurnalist, gazetar, neurochirurg de ocazie, chilot de navă spațială și perietor de politicieni, s-a făcut și măsurător oficial de influență politică. Numai că instrumentul de măsură pare să fie elastic: se întinde când trebuie să încapă cineva în top, se scurtează când apare un nume incomod și, din când în când, se rupe exact în dreptul celor pe care autorul i-a uitat.
Așteptăm, așadar, următorul clasament: „Top 5 cei mai mari specialiști în topuri făcute din burtă”. Avem deja un candidat cu experiență, un bostan care lucește impecabil și o memorie selectivă numai bună de trecut în fișa postului. Singura dilemă este dacă nea Flocea se va pune pe primul loc sau va avea, în sfârșit, modestia să se treacă pe locul 18. Că tot știe dumnealui cum e cu locurile eligibile!