Concursul organizat de Consiliul Județean Brașov pentru ocuparea funcției de secretar general al județului începe să semene tot mai mult cu o procedură care ridică serioase semne de întrebare asupra modului în care a fost respectată legislația.
Unul dintre candidații înscriși la concurs a contestat în instanță proba scrisă, susținând că unul dintre subiectele extrase, respectiv subiectul nr. 6, a depășit tematica publicată oficial pentru concurs. Nu discutăm despre dificultatea subiectului sau despre faptul că un candidat nu ar fi știut să răspundă. Problema reclamată este mult mai simplă: dacă subiectul nu se regăsea în bibliografia anunțată, candidații nu aveau cum să se pregătească pentru el.
Contestația administrativă formulată de candidat a fost respinsă, însă, potrivit informațiilor furnizate de acesta, răspunsul comisiei s-ar fi raportat la punctajul obținut – 62,20 puncte – și nu ar fi analizat concret problema subiectului contestat.
Dar adevărata anomalie apare în timpul probei scrise.
Potrivit candidatului, comisia ar fi renunțat la utilizarea celeilalte variante de subiecte și ar fi decis acordarea a 15 puncte tuturor candidaților prezenți.
Cele 15 puncte nu sunt deloc neglijabile. Pragul de promovare era de 70 de puncte, iar fără această suplimentare, potrivit datelor furnizate de candidat, niciun participant nu ar fi obținut punctajul minim necesar pentru promovarea probei scrise.
Practic, un candidat care obținea, spre exemplu, 58 de puncte în urma evaluării efective a lucrării ajungea la 73 de puncte după acordarea celor 15 puncte din oficiu și devenea admis.
Astfel, ceea ce trebuia să fie un concurs bazat pe rezultatul efectiv al probei scrise a ajuns să depindă decisiv de o intervenție care a modificat punctajele tuturor candidaților.
În aceste condiții, candidatul nemulțumit a sesizat atât Consiliul Județean Brașov, cât și Agenția Națională a Funcționarilor Publici și a contestat procedura în instanță.
În loc ca procedura să fie oprită și verificată până la lămurirea legalității probei, concursul a continuat: s-a desfășurat interviul, au fost stabilite rezultatele finale, iar procedura a mers mai departe către ocuparea funcției.
Toate acestea se întâmplă în cazul unei funcții extrem de importante în administrația județeană, cea de secretar general al județului, funcție care presupune inclusiv atribuții juridice și administrative esențiale.
Există și aspecte contestate privind modul în care a fost soluționată plângerea prealabilă, inclusiv competența persoanelor care au semnat răspunsul Consiliului Județean. Aceste elemente vor trebui, la rândul lor, verificate în baza actelor administrative și a atribuțiilor oficiale ale persoanelor implicate.
Mai mult, răspunsul Consiliului Județean Brașov la plângerea prealabilă este, în sine, cel puțin surprinzător. În loc să analizeze punctual acuzațiile privind desfășurarea probei scrise, subiectul contestat sau acordarea celor 15 puncte, instituția se limitează să precizeze că anularea unei probe de concurs nu intră în competența Consiliului Județean și că solicitările candidatului „exced cadrul legal”. Cu alte cuvinte, administrația nu răspunde concret dacă procedura contestată a fost sau nu legală, ci respinge demersul invocând lipsa competenței de a anula concursul. Răspunsul este semnat pentru președintele Consiliului Județean și de directorul executiv al Direcției Juridice, Mone Elena-Mariană, ceea ce ridică la rândul său problema competenței și a bazei legale în temeiul căreia a fost emis și semnat acest răspuns. Practic, în loc să lămurească suspiciunile privind concursul, Consiliul Județean a ales să nu intre în fondul problemelor reclamate.

Dincolo însă de toate aceste aspecte, rămâne un fapt greu de ignorat: fără cele 15 puncte acordate suplimentar, proba scrisă ar fi avut un cu totul alt rezultat.
Iar rezultatul actual al concursului conduce către Crăciun A. Claudia Corina persoană care anterior ocupa funcția de Director executiv al Direcției juridice chiar în cadrul C.J. Brașov.
Nu afirmăm că doamna Crăciun a intervenit personal în organizarea concursului sau că a avut vreo implicare în deciziile comisiei. Nu există, în acest moment, o asemenea dovadă.
Însă succesiunea faptelor creează o suspiciune legitimă: un subiect contestat ca fiind în afara tematicii, o variantă de subiecte care nu ar mai fi fost utilizată, 15 puncte acordate tuturor candidaților și în final, continuarea procedurii până la desemnarea câștigătorului.
Dacă aceste aspecte vor fi confirmate de instanță, nu mai putem vorbi despre o simplă eroare administrativă, ci despre o procedură viciată care a influențat direct rezultatul concursului.
Concluzia este simplă iar imaginea de ansamblu este greu de ignorat: un subiect contestat ca fiind în afara tematicii, o variantă de subiecte care nu ar mai fi fost utilizată, 15 puncte acordate tuturor candidaților, continuarea concursului în ciuda contestațiilor și, în final, un răspuns al Consiliului Județean care nu lămurește acuzațiile, ci se refugiază în problema competenței de a anula concursul. Iar beneficiarul final al acestei proceduri este Crăciun A. Claudia Corina. Nu spunem că avem deja dovada unei fraude, însă toate aceste elemente conturează suspiciunea că regulile concursului au fost „ajustate” astfel încât rezultatul final să fie cel dorit: doamna Crăciun în funcția de secretar general al județului Brașov. Iar dacă instanța va confirma nelegalitatea procedurii, atunci nu va mai fi vorba despre o simplă suspiciune jurnalistică, ci despre un concurs compromis.
