La poalele Tâmpei, acolo unde aerul tare de munte ar trebui să oxigeneze mințile luminate, veghează neclintit el: Scripcaru George, proaspăt reîntors pe tronul administrativ în 2024, după o scurtă pauză în care Brașovul aproape că uitase cum sună limba română trecută prin furcile caudine ale unui fost elev de la seral.
Să-i spunem pe numele lui de scenă culturală: Paznicul de la Porțile Gramaticii. Rolul lui nu este să deschidă aceste porți, ci să le țină strâns zăvorâte în fața oricărei reguli de sintaxă, caz sau acord elementar.
De profesie „om care face”, dar mai ales om care evită cu grație rigorile academice, Paznicul nostru a demonstrat că un discurs public este, în esență, un slalom uriaș printre subiecte și predicate. Virgulele sale sunt puse doar ca să asigure „fluidizarea traficului” verbal, un domeniu în care excelează.
Din cele 24 de pagini ale programului său electoral, nu mai puțin de 18 pagini au fost dedicate mașinilor. Cineaștii locali se întreabă de ce nu s-a făcut și un capitol pentru pietoni, însă răspunsul e simplu: pe jos nu poți face acordul între subiect și predicat la fel de repede cum prinzi un sens giratoriu.
Dincolo de pasiunea sa pentru asfaltarea oricărui petic de iarbă și de faimoasele dispute publice – cum a fost cea cu fost „milițică” Marean, Paznicul Gramaticii are o relație la fel de tumultuoasă și cu patrimoniul istoric.
Când nu e ocupat să acuze opoziția de ipocrizie ecologistă în scandalul parcărilor de sub Tâmpa, el se dedică reabilitărilor de fațadă. Clădirile istorice ale Brașovului primesc exact același tratament ca și discursurile sale: o tencuială rapidă de ipsos care să acopere fisurile adânci din structură.
Contează că dedesubt fundația e șubredă, iar monumentul plânge în stil baroc? Important este ca de la distanță totul să pară „reparat”.
Dar cum un rege al administrativului nu poate trăi doar din tencuieli lingvistice, paznicul nostru a excelat într-o altă disciplină de elită: „baletul politic”.
În cariera sa lungă, George a învățat că loialitatea de partid e ca vremea de la munte: schimbătoare. A crescut sub aripa PDL-ului, s-a reinventat ca mare liberal în PNL, dar când interesul din 2024 a cerut-o, a îmbrățișat cu aceeași pasiune caldă și „dușmanul de moarte” de la PSD.
Cu o mână perie electoratul de stânga, cu cealaltă trădează vechile idealuri de dreapta, totul într-o armonie perfectă a supraviețuirii.
Partidele vin și pleacă, doctrinele se dizolvă, dar George rămâne, mutându-și tabăra cu agilitatea unui alpinist politic care știe exact ce mână să pupe pentru a nu cădea de pe stâncă.
Această flexibilitate remarcabilă l-a ajutat să navigheze și prin furtunile din justiție. Un adevărat colecționar de atenții de la DNA, paznicul a transformat holurile tribunalelor în a doua sa casă.
De la faimosul dosar „Skoda”, unde achizițiile publice au primit motoare preferențiale, până la dosarele legate de termoficare sau șantaj în campanie, edilul a demonstrat o rezistență de beton armat.
Chiar dacă instanțele l-au mai achitat sau faptele s-au pierdut prin hățișurile prescripțiilor salvatoare, palmaresul său judiciar rămâne la fel de stufos ca o enciclopedie.
Când ești întrebat de un teren de 1.000 de metri pătrați uitat din declarația de avere, logica sa restauratoare intervine magistral: „declarația a fost completată de juristă”!
Dacă textul nu se potrivește cu realitatea patrimoniului, înseamnă că subalternul a greșit sintaxa proprietății.
Iar această pasiune pentru metri pătrați se vede cel mai bine în marea paradă a investițiilor imobiliare care au sufocat Brașovul. Sub privirea sa îngăduitoare, betoanele au mușcat cu poftă din dealurile verzi ale orașului.
În timp ce cartiere întregi de blocuri noi răsar fără trotuare, fără școli și fără drumuri asigurate, Paznicul se transformă brusc în arbitru uimit, mimând reproșuri publice aduse dezvoltatorilor imobiliari pe care tot administrația sa i-a hrănit cu autorizații de construire.
Paradele sale de „salvator al urbanismului” sunt piese de teatru ieftine: dă autorizații cu o mână, iar cu cealaltă arată cu degetul către haosul imobiliar din fața camerelor de filmat, sperând că brașovenii nu vor observa că el însuși a fost cel care a pus cimentul la temelia acestui dezastru.
Cu dosare amânate, cu o doctrină politică maleabilă ca plastilina și cu un stil oratoric care lasă academicienii cu ochii în lacrimi, Scripcaru George rămâne o stâncă de neclintit.
Brașovul merge înainte, dar ghidat de un edil care deblochează traficul blocându-l, care își perie partenerii doar pentru a-i trăda la următoarea curbă electorală și care apără porțile gramaticii exact așa cum a învățat la seral: lăsându-le mereu închise.
