Din informaţiile pe care le avem în acest moment,
noul preşedinte al Consiliului Judeţean Braşov este Adrian Veştea iar noul
primar – dacă putem spune aşa – este George Scripcaru care ar fi câştigat relativ
confortabil, cu peste 4.000 de voturi, respectiv cu o diferenţă de aproape aproape
6% din voturile exprimate.
Noii lideri judeţeni şi municipali sunt de fapt la
al treilea mandat, respectiv Adrian Veştea la CJ Braşov, sau la al cincilea mandat,
fără a pune la socoteală perioada 2000 – 2004 când a fost ,,doar” viceprimar în
fruntea Primăriei Braşov a lui George Scripcaru.
Putem vorbi că la Braşov avem – iarăşi - o ,,dinastie”
PNL/PDL.
Se pare că, în compensare, USR ar fi câştigat surprinzător
la Râşnov. La Bod ar fi rămas în funcţie fostul userist devenit pesedist Sergiu
Arsene, ce se pare că ar fi câştigat cu treizeci şi ceva de voturi, dar
procesul numărării voturilor este contestat deoarece lipsec mai mult de
patruzeci de buletine de vot. La Săcele rămâne în funcţie Virgil Popa (PSD), iar
la Feldioara Sorin Taus ( PNL).
Tot pe surse am aflat că în ceea ce priveşte
candidatul AUR la primăria municipiului Braşov, respectiv domnul Tănase, acesta
nu a obţinut voturi suficente să treacă pragul electoral de 5% în timp ce partidul a obţinut 8% la Consiliul Local şi 11% la cel Judeţean..
Repetăm: tot ceea ce am scris sunt informaţii pe
surse. Deşi avem încredere în sursele noastre, este posibil ca dinamica
numărării voturilor să aducă anumite
schimbări. Vom vedea, revenim.
Sursa foto: Litera 9
Iulian Rinder 10 iunie 2024