Orice oraș care se respectă are nevoie de simboluri, iar Brașovul, administrat de-a lungul vremii cu o mână fermă și un gust desăvârșit pentru absurd, nu putea face excepție. Sub bagheta marelui primar, distincția de „Cetățean de Onoare” a fost transformată dintr-o recunoaștere a valorii într-un soi de bazar de favoruri, compromisuri și trocuri de-a dreptul caraghioase.
Să ne amintim, de pildă, de ilustrul moment în care Săndcu Janoș a primit acest titlu înalt chiar din mâinile edilului. A fost nevoie de strigătul de indignare al unei asociații de revoluționari din Noiembrie '87 pentru ca administrația locală să realizeze ridicolul situației: Ionaș fusese adus la Brașov tocmai pentru a reprima revolta muncitorească de la Steagul Roșu! Titlul i-a fost retras ulterior, dar gustul amar al gafei a rămas întipărit în istoria recentă a urbei.
A urmat apoi venerabila amnezie de la Gala „Azotatei”, căreia marele edil i-a îndeplinit visul suprem de a deveni, la rândul ei, cetățean de onoare. Un gest cu o încărcătură emoțională deosebită, acoperind – aparent – și dorința pragmatismului absolut: obținerea unui loc de veci gratuit în cimitirul local. Căci ce înseamnă onoarea dacă nu vine la pachet și cu o parcelă liniștită de 2/1mp, scutită de taxe?
Dar cireașa de pe tortul diplomelor de merit din Brașov rămâne, fără îndoială, celebra Camelia Csiki.
Fostă „argată” de încredere a lui Stoianovici pe vremea când acesta patrona Monitorul Expres, „Cămiluța” a fost beatificată cu titlul de Cetățean de Onoare în epoca de aur în care Scripcaru și Stoianovici încă își jurau credință și dragoste politică. La Monitorul, „Cămiluța” avea o misiune bine definită: se ocupa de polițiști – la propriu și la figurat. Pentru a vâna „Senzaționalele Media”, domnișoara își stabilise cartierul general pe teren neutru, în zona Trei Alimentare. De acolo, aștepta cuminte să fie contactată de oamenii legii dornici să-și sape colegii de breaslă și extrem de dispuși să ofere „informații de interes public”.
Cea mai frecventă „abordare” o făcea, evident, însuși purtătorul de cuvânt al poliției de la acea vreme, Emil Rada. Având în vedere faptul că în MAI funcția bate gradul, domnul Rada părea să aibă prioritate în fața colegilor, domnia sa fiind cel mai în măsură în a se abona permanent și nelimitat la oferit, pe linie de serviciu, aceste neprețuite „informații de interes public”.
Timpul a trecut însă, iar după ce Mariana Sebeni a părăsit postul de la TVR, „Cămiluța” a realizat două lucruri esențiale: că s-a săturat până peste cap de atâtea „informații de interes public” primite la colț de stradă de la polițiști și că oglinda începe să-i șoptească discret că vârsta își cere drepturile.
Prin urmare, a hotărât că e timpul să schimbe macazul profesional. Bineînțeles, totul s-a întâmplat strict pe „propriile forțe” – și nicidecum după ce și-a găsit jumătatea în persoana istoricului Stejărel! Odată aterizată confortabil pe postul vacant de la TVR, n-am putea spune că a apucat să se deprindă complet cu metehnele fătătoarei de prințișorii de la USR (nume de cod „C. Cîrja”), dintr-un motiv simplu și trist: Regele Mihai era deja prea bătrân, iar Principele Nicolai era luat.
Cu toate acestea, vocația de monarhistă convinsă s-a activat instantaneu. De atunci și până astăzi, Casa Regală a României pur și simplu nu a mai scăpat de promovarea media, sufocantă și neobosită a noii doamne a ecranului național, dovedind că de la reportajele de trotuar din zona Trei Alimentare până la covorul roșu al regalității nu este decât un singur pas: un titlu de cetățean de onoare oferit la timpul potrivit.