Recent, delegația oficială din Republica Chineză a fost primită la Brașov de către deputatul PSD Rasaliu Marian, președintele Grupului Parlamentar de Prietenie dintre România și Republica Chineză. Întâlnirea a subliniat angajamentul ambelor părți de a dezvolta și întări relațiile bilaterale pe multiple planuri, punând accent pe cooperarea economică și culturală.
„Am avut onoarea de a fi gazda acestei vizite importante și de a prezenta delegației din Republica Chineză orașul Brașov, un oraș cu o istorie remarcabilă și un viitor promițător. Această întâlnire nu doar că întărește legăturile diplomatice dintre țările noastre, dar deschide și noi perspective pentru investiții și colaborări strategice în domenii esențiale”, a declarat deputatul PSD Rasaliu Marian, președintele Grupului Parlamentar de Prietenie dintre România și Republica Chineză.
Vizita a inclus o prezentare detaliată a orașului Brașov, cu accent pe dezvoltarea sa economică și potențialul de atragere a investițiilor externe. Reprezentanții delegației chineze au apreciat atât patrimoniul cultural al orașului, cât și oportunitățile de cooperare viitoare. „Suntem convinși că Brașovul poate deveni un punct important pe harta investițiilor chineze în România, iar astfel de întâlniri deschid calea unor parteneriate fructuoase”, a mai adăugat deputatul Rasaliu.
Vizita delegației chineze la Brașov s-a încheiat cu un angajament reciproc de a continua discuțiile și de a pune bazele unor proiecte concrete de cooperare, atât în domeniul economic, cât și în cel cultural și educațional. Aceasta reprezintă un pas important în consolidarea relațiilor româno-chineze și un semn clar al deschiderii României către parteneriate strategice durabile pe plan internațional.
(P) * 20.06.2024