Un program cu
finanţare europeană, dar şi guvernamentală, este prezentat în judeţul Harghita
strict în limba maghiară. Inclusiv afişarea datele de pe plăcuţele de
informare, ce apar doar în maghiară, deşi, oficial, cel puţin până la această
oră, din câte ştim noi, acesta este un judeţ al României. Fără a inflama
spiritele putem spune că că acest afişaj reprezintă din partea autorităţilor
locale şi judeţene de acolo cel puţin o mizerie. Statul roman a acceptat placuţe
bilingve oriunde populaţia minorităţii din localitate depăşeşte 20%. Şi noi
respectăm legea.
Mai mult, amintim că în 2015 Grupul de iniţiativă
civică Musai-Muszáj, a iniţiat în 2015 în cadrul campaniei intitulat foarte sugestiv „Primăvara celor
1000 de procese” ca şi în Cluj să fie introduse placate bilingve. Mai
multe amănunte găsiţi aici:
Ei bine revenind la judeţul Harghita, se pare că
plăcuţele bilingve, anunţurile bilingve înseamnă ca totul să apară strict doar în
limba maghiară cu excepţia instituţiei care promomează aceste proiecte, respectiv
AFIR ( Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale).
Ne mirăm că măcar acronimul a rămas în limba română.
În rest o scădăm cu toleranţă – ceea ce este bine - şi multiculturalitate. Să fie, dar doar în
limba dorită de minoritari.
Iulian Rinder