"Subsemnatul Cristi Barabaș, având în vedere incriminarea mea în cuprinsul articolului - "Cum să dai un tun de 633.000 de Euro ca la carte." , în scopul aflării adevărului și protejării imaginii
mele, formulez punctul de vedere de mai jos în vederea publicării pe site-ul publicației
Argumentul.ro:
Prin articolul încriminat se aduce la cunoștința opiniei publice presupusa desfășurare a unei
tranzacții imobiliare în cadrul agenției noastre, realizându-se afirmații tendențioase fără nici o
legătură cu realitatea, care mi-au adus grave prejudicii de imagine, proiectând în spațiul public
o realitate care este departe de adevărul faptic.
În realitate, Roxana Ciorbă a fost doar o angajată a Rian Imobis și printre proiectele pe care
aceasta le promova, era și cel dezvoltat de familia sa. Agenția noastră a încheiat o singură
promisiune de vânzare, neavând nicio implicare în tranzacționarea celorlalte apartamente din
imobil. În conținutul articolului se omit o serie de aspecte importante cu privire la tranzacție –
că intermedierea imobiliară a fost realizată prin comisionare 0% din partea promitentei
cumpărătoare și că la momentul semnării promisiunii de vânzare cumpărare atât subsemnatul
cât și notarul care a instrumentat semnarea acesteia a informat clienta cu privire la problemele
proiectului, aceasta semnând în cunoștință de cauză.
Ulterior apariției problemelor despre care se face vorbire în articol, subsemnatul m-am implicat
atât în încercarea de rezolvare a problemelor pe care dezvoltatorul nu le mai putea gestiona cât
și a identificării unui investitor care să preia proiectul și să restituie promitenților
cumpărătorilor sumele achitate. În tot acest timp am ținut legătura în permanență cu promitenta
cumpărătoare, informând-o pe aceasta cu privire la demersurile și negocierile purtate în acest
sens. Precizez de asemenea că suma la care s-a vândut proiectul și suma care a revenit
promitentei cumpărătoare nu au fost și nici nu aveau cum să fie influențate de subsemnatul în
calitate de prestator de servicii imobiliare. În mod evident, deontologia profesiei de ziarist
presupunea o mai atentă verificare a informațiilor cât și solicitarea unui punct de vedere
persoanelor implicate în această tranzacție.
Prin relatarea în spațiul public a unor afirmații complet false cu privire la persoana mea și la
activitatea mea profesională, mi-au fost aduse prejudicii grave atât vieții profesionale cât și
celei de familie. Pentru aceste motive mă văd îndreptățit să mă adresez instanțelor de judecată
competente în scopul restabilirii prestigiului profesional și a plății de daune pentru modul în
care viața de familie mi-a fost afectată.
Cristi Barabas"
Mulțumind domnului Barabaș pentru confirmarea celor scrise de către noi, până la sosirea citației, îi urăm succes în cadrul dosarului penal nr. 11062/P/2023 în care se cercetează o faptă de înșelaciune și îl invităm să urmarească în continuare Argumentul.ro.
Răzvan Negrea * 20.08.2024