În urma cu câteva zile în partea întâi a articolului „Jurnaliștii „Caca-Pișu”, între cerșetorie, șantaj și deontologie” (link: https://argumentul.ro/single.php?id=2476 ), scriam despre moralitatea și despre semnele de întrebare care se pun cu privire la limitele dintre presă și șantaj, în cea de-a doua parte, vom prezenta un al „jurnalistul Pișu” care s-a făcut puțin de „Caca”.

Sociolog fără diplomă, căci în orașul lui Iorga, Eminescu, Luchian, Antipa și Enescu, berea Zimbru are prioritate în fața studiilor universitare, „jurnalistul” a ajuns la Brașov la sfârșit de secol XX, pentru a ne lumina urbea cu înțelepciunea lui, dar mai ales pentru a prezenta inegalabilul stil vestimentar care se poartă în patosul Moldovei.

Odată venit pe plaiurile intracarpatice, după ce a văzut case de piatră și curți care spre uimirea sa au porți înalte, „Jurnalistul Caca-Pișu” nu a zăbovit nicio clipită și a început să filozofeze deontologic, dând astfel glas mulțimilor tăcute ale târgului. Orbii au început să vadă, surzii au început să audă, iar arta, cultura și viața socială a urbei a înregistrat o creștere ne mai întâlnită până atunci, în timp ce politicienii locali nu încetează în a-i mulțumi pentru sfaturile indispensabile pe care le-au primit de la Majestatea Sa King Julian.

Iscusit negociator, după ce a rezolvat Pax Nicephori, după ce a încheiat Războiul de 100 de ani și după ce și-a pus pecetea pe Tratatul de la Versaille, „Jurnalisrul „Caca-Pișu” nr. II își negociază existența prin parcări ferite de ochii muritorilor: „îmi dați și mie 50 de lei de taxi?” (link: https://argumentul.ro/single.php?id=2447 )

Doar că adesea, până și Lui, soarta îi joacă feste, iar asemeni lui Cicero, preferând o pace strâmbă în dauna unui război drept, rătăcitorul nostru în cunoaștere, vorbește despre doamnele ce și-au permis a-i întoarce spatele, prezent fiind la emisiuni realizate prin cotloanele mușteriilor care se feresc de tocul său inegalabil despre care am mai scris în articolul „Vând cărți de gramatică și DEX. „Nu e scumpe” (link: https://argumentul.ro/single.php?id=2453 ).

Știind că bărbăția și curajul sporesc loviturile destinului, eminența cenușie nu i-a permis să dea și nume, iar lupul moralist a îndrăznit a spune doar: „o doamnă, care are un site…”. Ce bine că era o doamnă și nu era un domn de la un centru SPA din Bartolomeu… sau de la un hotel de pe Aleea Kasper… sau poate, cine știe, un SOS din Parlamentul României… (asta doar dacă este să vorbim despre cei „care-l plătesc ca să nu scrie”)!…

Sărind peste această mică escapadă, bazata se pare pe somnolența euforică a fiecărei zi, „jurnalisto-sociologul”, om fiind, adesea cuteză neancorat pe valurile odihnitoare a moșneagului Ene.

Și nu doar pleoapele au devenit de-odată grele. Geografic vorbind, într-o istorică zi de mai, „ursul” a tăbărât pe dozele de Ursus ca văcarul pe ciurdă, și doar enigmaticul prohab de la ițari, a făcut ca Dunărea să aibă, un afluent auriu și călduț.

Să fi fost oare de la prost(t)ată?…

„Quod Erat Demonstrandum”