Există promisiuni electorale care se uită greu și există politicieni care speră că alegătorii le vor uita repede. George Scripcaru pare să mizeze exact pe această a doua variantă.
În campania electorală din 2024, brașovenilor li s-a promis un proiect spectaculos: realizarea unui tunel pe sub Tâmpa, care să facă legătura între centrul orașului și cartierul Răcădău. Un proiect prezentat ca soluția salvatoare pentru traficul din Brașov, o investiție de anvergură europeană, demnă de un oraș care își dorește să privească spre viitor.
Astăzi însă, primarul apare într-un material video publicat pe pagina sa de Facebook și vorbește cu entuziasm despre lărgirea străzii Dobrogeanu Gherea, mutarea rețelelor de utilități și îngroparea cablurilor electrice, lăsând impresia că aceasta ar fi marea realizare pe care brașovenii o așteptau.
Numai că între un tunel prin munte și lărgirea unei străzi este aceeași diferență care există între construirea unui aeroport și asfaltarea parcării din fața lui.
Un tunel presupune studii geologice complexe, proiectare inginerească, foraje prin masivul Tâmpa, galerii de sute de metri, sisteme de ventilație, iluminat, evacuare, securitate la incendiu și investiții de ordinul sutelor de milioane de lei. Un asemenea proiect schimbă fundamental infrastructura unui oraș și modul în care acesta funcționează.
Lărgirea unei străzi presupune mutarea unor stâlpi, îngroparea cablurilor, consolidarea unor ziduri de sprijin, refacerea trotuarelor și adăugarea câtorva metri de carosabil. Este o lucrare utilă, poate chiar necesară, dar este o lucrare obișnuită de infrastructură urbană. Nu este revoluționară. Nu este spectaculoasă. Și, cu siguranță, nu este tunelul promis brașovenilor. Iar pentru a înțelege și „deșteptul orașului”, nu este același lucru.
Ironia este că ideea tunelului nici măcar nu îi aparține lui George Scripcaru. Ea exista încă din perioada regimului comunist. Specialiștii de atunci au analizat această posibilitate, însă proiectul nu a fost niciodată pus în practică din motive tehnice și financiare. Cu alte cuvinte, primarul nu a venit cu o idee nouă, ci a scos de la naftalină un proiect vechi de zeci de ani și l-a transformat într-o promisiune electorală.
După alegeri însă, tunelul pare să fi intrat într-o zonă de tăcere administrativă. Nu mai există studii prezentate public, nu mai există termene, nu mai există surse de finanțare și nici măcar explicații privind stadiul proiectului. În schimb, brașovenilor li se cere să aplaude o lărgire de stradă.
Problema nu este că strada Dobrogeanu Gherea se modernizează. Orice investiție într-o arteră importantă este binevenită. Problema este că această lucrare este prezentată ca și cum ar compensa dispariția unuia dintre cele mai ambițioase proiecte promise în campanie.
În acest context apare însă o întrebare pe care administrația locală ar trebui să o lămurească fără echivoc: de ce această lucrare a devenit brusc atât de importantă și atât de urgentă?
În luna ianuarie 2026, Argumentul.ro publica articolul „Mia Dumitrescu, „sergenta” la PUZ-urile din Primăria Brașov.” (link: https://argumentul.ro/single.php?id=2723 ), în care erau prezentate informații privind imobilul construit de Ciprian Banciu pe strada Dobrogeanu Gherea și aspecte referitoare la nerespectarea autorizației de construire. În aceste condiții, este firesc ca investițiile realizate exact în acea zonă să genereze întrebări și să alimenteze suspiciuni în spațiul public.
Imaginea care se conturează este una îngrijorătoare: marile proiecte promise tuturor brașovenilor dispar din discursul administrației, în timp ce lucrările punctuale, din zone care ridică semne de întrebare, avansează într-un ritm alert, mai ales atunci când unui dezvoltator care a fost foarte atent cu primarul trebuie să i se întoarcă favorul, chiar atunci când acesta are nevoie de o strada lărgită și de o parcare, nicidecum de un tunel.
Pe Scripcaru nu îl interesează de cetățeni! Aceasta este percepția pe care administrația însăși riscă să o creeze atunci când promisiunile făcute întregului oraș sunt abandonate, iar prioritățile par să se mute spre proiecte despre care cetățenii se întreabă dacă servesc exclusiv interesului public
Memoria brașovenilor este pusă la încercare. Li s-a promis un tunel prin Tâmpa și li se cere acum să creadă că îngroparea unor cabluri și lărgirea unei străzi reprezintă același lucru. Dar brașovenii știu să facă diferența dintre o promisiune electorală grandioasă și o lucrare de întreținere urbană.
Concluzia este simplă și dureroasă. Când un tunel electoral se transformă într-o simplă lărgire de stradă, problema nu mai este infrastructura, ci credibilitatea celui care conduce orașul. Iar dacă administrația crede că oamenii nu mai fac diferența dintre străpungerea unui munte și mutarea unor cabluri electrice, atunci nu Brașovul suferă de lipsă de viziune, ci conducerea lui suferă de o boală politică tot mai răspândită: „Amnezia de Buruienești”. O afecțiune care apare imediat după alegeri și al cărei principal simptom este dispariția promisiunilor electorale din memoria celor care le-au făcut.
