Până să fie pus cu mâna de Ăl mare pe lista de „catindați” la Consiliul Local din partea „Haurului”, Gică Cojocaru a fost un nimeni în politica locală și viața publică a Brașovului. Un zero mare cât întregul absolut!
Nici dracu’ nu ar fi auzit de el, că nimic notabil n-a realizat în viața asta, pentru a se face remarcat de semeni. Bine, nici de la momentul iunie 2024 până în prezent nu a mișcat nimic. Tot zero! Doar niște gângureli prin ședințele de C.L. Brașov, atunci când a primit voie să scoată sunete din gura parcă mereu plină cu ceva de mestecat.
Printre noi, oamenii e zicala aia, că cineva „vorbește de parcă ar avea prune în gură”. Însă în cazul purtătorului de sacou ponosit, ca de chelner de pe vremea ilicitului, o recunoaștem, îl suspectăm că ar molfăi altceva printre dinți. Astfel cei care se apropie de el și-ar explica mirosul de parfum (Dolce&Comprest) pe care-l lasă în sala de consiliu, când se înfățișează pe la ședințe și deschide cavitatea bucală. Atunci când mai degrabă miorlăie decât vorbește ca un pământean, cu aceeași privire primitiv-neanderthaliană, ce i se scurge ca levigatul pe sub lentilele atârnate pe nas.
În mintea-i cea îngustă, el chiar a crezut că așa-zisa interpelare a lui din Consiliul Local l-a făcut pe Marius Lăcătuș cetățean de onoare al Brașovului. Ăștia sunt cei mai periculoși dintre toți mitomanii pământului, cei care atunci când mint sunt convinși primii de propriile gogomănii și elucubrații! De teapa lor e Gicuță Cojocaru. Care mai e și zgomotos cât cuprinde, pe deasupra.
Proștii sunt necesari oamenilor inteligenți așa cum oamenii cinstiți și harnici le sunt necesari escrocilor. Pentru că proștii le odihnesc mintea deștepților, iar escrocii îi pun și mai mult la muncă pe păgubașii onești.
Cam așa și cu tragi-comicul personaj. El doar trebuie să asculte și să respecte ordinele, pentru că e un simplu figurant, oricând înlocuibil. Cam ca acel produs intim pe care băieții îl folosesc atunci când merg la fete, pentru a nu le face „bucurii” și pentru care Ilinca Ghiza a ajuns să fie listată la casele de pariuri, cu cea mai mare cotă din toată Europa, că nu-l va folosi niciodată cât va trăi, făcând umbră pământului.
Gicuță trebuie să își joace cumințel rolul în piesa în care la Brașov, AUR-ul este condus, de fapt, de başkan, nu de George Simion de la centru și nici de deputatul Dan Tănasă. Și servește intereselor „Cooperativei”, nu celor ale partidului ce aduce tot mai mult a… tombac.
Nasol pentru el, Cojocarul, căci unii au găsit acul pentru… cojocul lui și mai ales, mult mai periculos - pentru fundurile „cooperatiştilor”, adunați împreună în horă cu toții cu mic, cu mare. Iar acel ac mai întâi îi va străpunge adânc cojocul lui, apoi tot mai apăsat și precis va ajunge până la colegii din „Cooperativă”. Pentru că războiul dintre cele două găști de la Brașov, dintre cele două palate, abia a început odată cu răfuiala de la compania de apă. Mai e mult până departe, fiți fără grijă!
Auzim că de acum înainte vor urma pierderi și în cealaltă tabără. Deja piesele sunt așezate în puzzle. Organizarea lor s-a făcut minuțios, după cuvinte cheie binecunoscute, aranjate nu de AI, ci după înregistrări, niscaiva declarații și acorduri de recunoaștere, chestii tehnice de-ale justițiabililor: primaria brasov, consiliul județean brasov, sc rial srl, complexul agrement tampa, psd brasov, certificat urbanism, sc dns efect srl, documentație tehnica, autorizatie de construire, pnl brasov.
Plus o serie de nume de politicieni, cu tot cu poreclele lor și multe nume de firme, unele puse pe numele… amantelor. Pentru că nu doar unul are țiitoare. Și ceilalți au! Multe amantlâcuri cuibărindu-se între picioarele inițialei „M”.
A început numărătoarea inversă pentru partea a doua a luptei fratricide (PNL) din politica și administrația publică brașoveană! Ce să facă oamenii, să scape de necaz au fost nevoiți să îi tragă și pe alții, de la celelalte partide (!!!) în joc. Popcorn, Fanta și ochelari 3D, fraților!
PS. Când prostul e prea prost, e vocal și mai e și fudul, combinația devine absolut letală pentru stăpân și colegii „cooperatişti” din Consiliul Local și din Brașov. Că pentru el, pentru prost nu contează, că tot prost rămâne, până la capăt.
★ 27.11.2025 ★