La Forumul Economic Mondial de la Davos, desfășurat în perioada 19–23 ianuarie 2026 în Elveția, conducerea Uniunii Europene a anunțat o inițiativă majoră menită să reformeze modul în care funcționează mediul de afaceri în blocul comunitar.
Președinta Comisiei Europene, Ursula Von Der Leyen, a prezentat propunerea creării unei noi structuri economice care să funcționeze ca un ecosistem unic de afaceri la nivelul UE — denumit de factori europeni ca „EU Inc.”. Conform acestei viziuni, antreprenorii ar putea înregistra o companie în orice stat membru în cel mult 48 de ore, într-un proces complet online, schemele de reglementare ar fi armonizate pentru companii din toate țările UE, într-un pachet unic de norme, iar accesul la finanțare ar fi mai facil, inclusiv pentru capitaluri proprii, cu costuri reduse față de situația actuală.
Scopul declarat al acestei inițiative este de a face mediul european de afaceri mai dinamic și competitiv la nivel mondial, comparabil cu piețele din SUA sau China.
Analistul economic Adrian Negrescu a explicat oportunitățile și provocările pentru antreprenorii din România, precizând faptul că această evoluție poate fi văzută ca un imbold pentru ceștia. Românii ar putea înființa companii în țări cu fiscalitate mai avantajoasă, precum ar Bulgaria, ceea ce le-ar permite să plătească taxe și impozite mai mici.
Rămâne însă de clarificat dacă firmele vor fi supuse fiscalității din țara de înregistrare sau celei din țara unde își desfășoară efectiv activitatea.
Guvernele naționale, inclusiv cel de la București, ar putea fi presate să reducă impozitele pentru a rămâne competitive într-un mediu în care antreprenorii pot alege liber unde își deschid afaceri. Această competiție fiscală sporită poate avea efecte importante asupra strategiei economice a României, în special în atragerea investițiilor străine.
Pe de altă parte, analiști politici subliniază că astfel de reforme se confruntă adesea cu dificultăți de implementare în UE. Uniunea are o structură complexă și, potrivit unor opinii critice, nu este întotdeauna eficientă în adaptarea rapidă la schimbările economice globale, cum ar fi inovațiile în tehnologie sau provocările din domeniul energiei.
Ce urmează după Davos?
Conform comentariilor de la Davos, un posibil pas următor ar fi lansarea unor linii de finanțare dedicate start-up-urilor și companiilor inovatoare din tehnologie, susținute la nivel european — ceea ce ar reprezenta o oportunitate semnificativă pentru antreprenorii români care activează în sectoare de vârf.
Răzvan Negrea ★ 22.01.2026