Brașov, 19 ianuarie 2026 – Sindicatul Liber al Salariaților și Personalului TESA din cadrul Regiei Autonome de Transport Brașov (RATBV S.A.) a declanșat luni dimineață, la ora 08:00, o grevă japoneză, ca formă de protest sindical legal, pașnic și proporțional.
Potrivit organizației sindicale, acțiunea nu afectează circulația mijloacelor de transport în comun și nu creează disfuncționalități pentru călători. Angajații membri de sindicat își desfășoară activitatea normal, purtând banderole distinctive pe durata programului de lucru, tocmai pentru a nu prejudicia interesul public și pentru a asigura continuitatea serviciului public de transport.


Decizia declanșării grevei japoneze a fost luată ca urmare a refuzului constant al conducerii RATBV de a soluționa o serie de probleme grave și persistente, semnalate în mod repetat de sindicat. Acestea vizează respectarea drepturilor salariaților, aplicarea Contractului Colectiv de Muncă și funcționarea normală a dialogului social.
Sindicatul semnalează încălcări repetate ale Contractului Colectiv de Muncă, inclusiv neacordarea unor drepturi expres prevăzute, precum salariile compensatorii la pensionare și anumite beneficii negociate colectiv. De asemenea, este reclamată lipsa unei politici salariale unitare și transparente, precum și existența unor diferențe salariale nejustificate între angajați care prestează muncă identică.
O altă problemă majoră invocată este plata netransparentă și neuniformă a orelor suplimentare și a muncii prestate în zilele de sărbătoare legală, în contextul unui deficit cronic de personal.
Sindicatul atrage atenția și asupra subdimensionării grave a personalului raportat la organigrama aprobată, precum și asupra stabilirii unilaterale a normelor de muncă, fără consultarea organizației sindicale reprezentative. Sunt semnalate, totodată, condiții de muncă necorespunzătoare în anumite sectoare și adoptarea unor decizii cu impact direct asupra salariaților fără respectarea obligațiilor legale de informare și consultare.
Reprezentanții sindicali își exprimă îngrijorarea și cu privire la consecințele financiare suportate din fonduri publice, generate de pierderea unor litigii de muncă, de practici manageriale defectuoase și de lipsa de coerență în administrarea resurselor umane, aspecte care afectează atât angajații, cât și bugetul societății și comunitatea locală.
„Greva japoneză este un semnal de alarmă și o formă de protest responsabilă. Salariații RATBV își fac în continuare datoria față de brașoveni, însă nu pot accepta la nesfârșit ignorarea drepturilor lor și lipsa unui dialog social real”, a declarat Micu Ovidiu, președintele Sindicatului Liber al Salariaților și Personalului TESA RATBV.
Sindicatul solicită încetarea imediată a practicilor care încalcă drepturile salariaților, respectarea integrală a Contractului Colectiv de Muncă, reluarea unui dialog social real și eficient, precum și prezentarea unui calendar clar de măsuri concrete pentru remedierea problemelor semnalate.
În lipsa unor soluții reale, asumate și verificabile, organizația sindicală anunță că își rezervă dreptul de a escalada conflictul de muncă, cu respectarea strictă a prevederilor legale în vigoare.
Răzvan Negrea ★ 19.01.2026