Municipiul Săcele intră într-o nouă etapă de dezvoltare accelerată, printr-un pachet consistent de investiții finanțate din fonduri europene, prin PNRR şi Programul Operațional Regional 2021-2027. Valoarea totală a proiectelor care vor fi implementate în anul 2026 depăşeşte 96 de milioane de lei, vizând infrastructura urbană, mobilitatea, educația, sănătatea şi calitatea vieţii în cartierele oraşului.
„Aceste proiecte reprezintă un angajament ferm faţă de dezvoltarea echilibrată a municipiului Săcele. Vorbim despre investiții concrete, care vor schimba în bine viaţa de zi cu zi a săcelenilor de la copii şi familii tinere, până la seniori", a declarat primarul municipiului Săcele, Virgil Popa.
Printre proiectele importante aflate deja în implementare sau în diferite etape de pregătire se numără:
Amenajarea unui parc in cartierul Electroprecizia, cu o valoare de 7.421.850 lei, un proiect menit să ofere locuitorilor un spaţiu modern de relaxare și recreere;
Amenajarea spațiilor verzi în cartierele de locuinţe zona Coasta Vie, investiție de 5.151.096 lei, pentru îmbunătățirea mediului urban;
Regenerarea urbană a cartierului Ştefan cel Mare, prin construirea unui amfiteatru modern, proiect in valoare de 17.428.546,34 lei, destinat activităților culturale şi comunitare;
Amenajarea și dotarea locurilor de joacă şi a spațiilor de agrement in cartierele de locuinţe etapa I, cu o finanțare de 2.968.740 lei.
Un proiect de anvergură îl reprezintă achiziția a 5 autobuze ecologice articulate (18 metri), in valoare de 25.726.994,55 lei, care vor contribui la modernizarea transportului public local și la reducerea poluării.
Administraţia locală a inclus în strategia de dezvoltare şi proiecte esențiale pentru infrastructura socială:
Construirea unei creşe medii cu 70 de locuri în cartierul Electroprecizia, investiție de 16.640.271 lei, destinată sprijinirii familiilor tinere;
Construirea unui corp nou de spital la Spitalul Municipal Săcele, proiect estimat la 19.000.000 lei, care va îmbunătăţi şi extinde semnificativ serviciile medicale oferite;
Reabilitarea şi modernizarea Bibliotecii Municipale Săcele, cu o finanţare de 2.510.000 lei, pentru transformarea acesteia într-un spațiu cultural modern şi accesibil.
O parte dintre aceste investiții au lucrările deja începute, iar altele se află în faza de licitaţie sau de pregătire a documentațiilor, urmând ca implementarea efectivă să aibă loc pe parcursul anului 2026, conform calendarului de finanţare europeană.
„La Sacele folosim fiecare oportunitate de finanțare europeană care apare. Nu lăsăm bani europeni neaccesaţi şi nu ratām nicio linie de finanțare care poate aduce investiții reale în oraş. Vom continua să atragem fonduri europene și să le transformăm în proiecte concrete pentru săceleni." - a mai subliniat primarul Virgil Popa