Fotbalul românesc a mai trăit un moment istoric, din categoria „așa ceva nu se uită, dar se repetă”. După înfrângerea dureroasă de la Pitești, unde FCSB a reușit performanța de a pierde meciul, nervii, direcția și, în final, antrenorul, Gigi Becali a fost „invitat” să părăsească banca tehnică. Elegant, ca de obicei.
Surse apropiate clubului spun că decizia a fost luată rapid, în stilul consacrat: „Nu mai e ce trebuie, gata, la revedere, eu știu fotbal!”. Doar că, de data asta, „eu știu fotbal” a venit la pachet cu bagajele.
Cum era și firesc, Gigi Becali nu a stat pe bară nici cât durează o analiză VAR. La doar câteva ore după despărțirea de FCSB, patronul-antrenor-vizionar și-a găsit o nouă provocare: FC Avântul Prăbușirea, echipă de tradiție… recent înființată, din Liga a III-a.
Numele clubului reflectă perfect filosofia: mult avânt, rezultate în picaj și speranțe promovate anual pe promisiuni.
La prima conferință de presă, Gigi a fost în mare formă: „Am venit aici ca să fac performanță. Obiectivul? Promovarea în Liga a II-a. Simplu. Dacă nu promovăm, promovăm la anul. Dacă nu, mai vorbim.”
Întrebat dacă nu e un pas înapoi față de FCSB, Becali a lămurit situația: „Nu e pas înapoi, e pas strategic. Eu cobor ca să urc. Așa e în fotbal, ca la lift: mai cade, mai urcă.”
Jucătorii noii echipe sunt încrezători. Unii nu știu exact cine e antrenorul, alții nu știau că există Liga a II-a, dar toți au înțeles un lucru clar: cine joacă prost, joacă fundaș; cine joacă și mai prost, joacă titular.
Cu Becali pe bancă, se anunță schimbări tactice importante: sistemul 1-1-9, cu rugăciune înainte de meci și declarații după, indiferent de scor.
Fotbalul românesc merge mai departe, cu sau fără rezultate, dar niciodată fără spectacol. Iar Gigi Becali demonstrează încă o dată că nu contează liga, scorul sau realitatea: important e să ai avânt, chiar și când ești în prăbușire.
Promovarea în Liga a II-a? Sigur.
Când? Cum vrea Domnul. Sau Gigi. De obicei, decid împreună.
Răzvan Negrea ★ Pamflet ★ 19.01.2026