În Brașov e o mașină,
Cu geam rotund de porțelan,
Ce-nvârte boarfe, de pete pline,
Și le albește pentru-n ban.
Intră cămăși cu buzunare,
Mânjite aprig de noroi,
Și rochii scoase la vânzare,
Pătate toate de nevoi.
Hubloul se închide, legea se pornește,
Programul este ales atent:
„Amânare”, căci nimeni nu se mai grăbește,
Și se creează precedent.
Cu Dero mult și spumă groasă,
Se-amână bine, ca pe blat,
Și brusc o „Achitare” scoasă,
Te face iar nevinovat.
Mașina spală, stoarce, iartă,
Face mult zgomot și spectacol,
Iar la final, boarfa-i curată,
Albită ca printr-un miracol.
Și la uscat, e pusă sus pe sârmă,
S-o zvânte vântul iute și în trombă.
Dar parcă se mai vede o urmă,
De ONG, de bani, de catacombă.
Mașina merge, spală, nu se schimbă,
Balsamul e același, cu miros de măr.
Doar rufele prin ea se plimbă,
Și toate ies cu iz de... adevăr.
Răzvan Negrea * 09.01.2026
